O nouă amenințare pentru Steaua și Astra: o formație aflată la retrogradare are un proiect GRANDIOS. „Ne batem la cupele europene”

O nouă amenințare pentru Steaua și Astra: o formație aflată la retrogradare are un proiect GRANDIOS.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Italianul Angelo Massone a preluat formația Ceahlăul Piatra-Neamț și este noul acționar majoritar al echipei moldove, deținând 55% din acțiuni. Massone este așteptat să revină în România pe 7 ianuarie atunci când va prelua efectiv frâiele clubului.

Potrivit presei sportive din Peninsulă avocatul italian de 42 de ani, Angelo Massone, noul investitor principal al grupării de sub Pietricica, și-a creionat stafful cu care va încerca salvarea de la retrogradare a Ceahlăului și menținerea pe linia de plutire a clubului din punct de vedere financiar.

Dublu R.R. în conducerea clubului

Renzo Rossi va fi noul director tehnic, personaj cu experiență în campionatul românesc la cluburi importante precum Steaua, CFR Cluj și Rapid, iar Riccardo Ronca (ultima dată la Salernitana, club fondat în 1919 exact ca și Ceahlăul) va fi noul director general.

Antrenor va fi fostul internațional brazilian Ze Maria (40 de ani), a jucat 25 de meciuri în naționala Braziliei, între 1996 și 2001 și ca fotbalist a activat și în Peninsulă la cluburi precum Parma (1996-1998), Perugia (1998-2004) și Inter (2004-2006), după ce s-a lansat la Portuguesa, în țara natală.

Obiective îndrăznețe pentru sezonul următor

Chestionat în legătură cu situația din clasament a Ceahlăului și dacă nu se teme de retrogradare noul investitor principal al Ceahlăului a fost categoric.

„Pentru acest sezon ne propunem salvarea de la retrogradare, dar începând cu stagiunea următoare vrem să creăm o echipă care să se bată pentru cupele europene. În perioada de mercato urmărim foarte mulți jucători italieni, dar punem preț mai mult pe fotbaliștii români. Sunt foarte talentați”, a declarat italianul pentru sursa citată.

Înainte de a ajunge la Ceahlăul, Massone a fost în discuții avansate pentru preluarea Rapidului. În cele din urmă, din cauza unor neînțelegeri, acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar omul de afaceri în vârstă de 42 de ani a fost nevoit să se reorienteze.

„În vară, am fost foarte aproape de a ajunge la Rapid. Aproape că semnasem actele, dar au intervenit niște probleme formale. Fotbalul românesc este un fotbal important”, a mai precizat Massone.

Ceahlăul a încheiat turul pe locul 15, poziție retrogradabilă, cu doar 14 puncte. Gruparea din Moldova se află la patru lungimi distanță de Pandurii, prima echipă aflată deasupra liniei de retrogradare.
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×